În perioada 6 – 10 noiembrie, 20 de persoane de etnie romă participă și la cel de-al patrulea curs gratuit organizat de Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” în cadrul proiectului Rom(a)Nor Interferences. Acesta are în vedere inițierea în ocupația de Bijutier artizanal.
Competențele avute în vedere pe timpul cursului sunt: proiectarea bijuteriilor, asigurarea necesarului de materii prime, pregătirea și prelucrarea manuală a materialelor, îmbinarea elementelor, ornamentarea și finisarea pieselor, aplicarea straturilor protectoare, verificarea calității bijuteriilor confecționate.
Durata unui curs este de 40 de ore, din care 10 ore teorie și 30 practică. Primele două ore în fiecare zi vor fi ore de teorie, urmate de 6 ore de practică. Lector este Victor Clopotar, un binecunoscut meșter din Brateiu, jud. Sibiu.
Cursul are certificare interna. Cursanții vor primi la finalul cursului un certificat de absolvire emis de Muzeul National Al Satului „Dimitrie Gusti”.
***
Proiectul predefinit ROM(a)NOR Interferences este implementat de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-Cultura.