În perioada 30 octombrie – 3 noiembrie, 20 de tineri romi participă la cel de-al doilea curs gratuit organizat de Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” în cadrul proiectului Rom(a)Nor Interferences. Acesta are în vedere inițierea în ocupația de Florar decorator.
Competențele avute în vedere pe timpul cursului sunt: aprovizionarea cu materii prime și materiale specifice, depozitarea florilor, pregătirea materialului vegetal și a florilor tăiate necesare pentru realizarea aranjamentelor florale, realizarea aranjamentelor/structurilor florale, valorificarea produselor florale realizate, promovarea serviciilor de design floral.
Durata unui curs este de 40 de ore, din care 10 ore teorie și 30 practică. Primele două ore în fiecare zi vor fi ore de teorie, urmate de 6 ore de practică. Lectori sunt David Marilena și Manole Nistor, artiști florari bucureșteni, creatori ai brandurilor @cuofloare.ro și @graphikosunlimited.
Cursul are certificare interna. Cursanții vor primi la finalul cursului un certificat de absolvire emis de Muzeul National Al Satului „Dimitrie Gusti”.
***
The predefined project ROM(a)NOR Interferences is implemented by "Dimitrie Gusti" National Village Museum with the financial support of SEE Grants 2014 - 2021 through the RO-Culture Program.
