FILIERĂ FIER
MS 64334 (CXLVI 311)
Proveniență: Bârca, jud. Dolj, Oltenia
Meșter: Ion Căldăraru, bunicul lui Ilie Căldăraru
Datare: 1961
Dimensiuni: L = 38 cm; l = 9 cm
Material și/ sau tehnică: Fier; lucrat la cald prin ciocănire, sudare la cald, dăltuire, găurire cu burghiu pentru fier și filetare
Utilizare: Unealta folosită la realizarea filetului la diverse piese de fixare, în special la cele folosite la executarea carului
Unealtă folosită la executarea filetelor. Cea mai mare parte a uneltei este formată din suportul filierei propriu-zise: un cadru metalic, dreptunghiular, cu două mânere cilindrice dispuse în prelungirea a două dintre colțurile cadrului, și un șurub lung, dispus central pe suport. În zona inferioară se află montată o filieră formată din două „fălci” semicirculare, una dintre acestea fiind mobilă, mărind sau micșorând diametrul filierei, cu ajutorul șurubului, în funcție de grosimea tijei căreia urmează să i se contureze filetul. Are culoarea fierului oxidat. A aparținut meșterului fierar Ilie Căldăraru.
Autor fișă: Florian Dumitrache