FOALE
MS 64017 (CXLVI 227)
Proveniență: Buzescu, jud. Teleorman, Muntenia
Meșter: –
Datare: 1/4 sec. XX
Dimensiuni: L = 123 cm; l = 32 cm; gros. = 8 cm
Material și/ sau tehnică: Lemn de brad, fier, piele; tăiere cu fierăstrăul, fasonare cu rindeaua, îmbinare în cuie metalice, îmbrăcare în piele prin țintuire
Utilizare: Folosite la ațâțarea focului
Unealtă de forma unei chitare, lucrată din două scânduri modelate pe tiparul amintit, dispuse paralel și fixate la capătul activ cu o țeavă metalică prin care iese aerul. În partea opusă, un burduf din piele cu pereți plisați comprimă aerul și îl împinge către țeava metalică. Burduful este acționat de un mâner scurt, cilindric. Suprafața piesei este vopsită în verde, iar zona unde se comprimă aerul este decorată cu fâșii din piele dispuse în diverse forme geometrice (vergi, triunghiuri, evantai). Fondul din lemn este verde închis, celelalte piese având culorile specifice materialelor din care sunt făcute. A aparținut meșterului căldărar Constantin Sande.
Autor fișă: Florian Dumitrache