Oltenia este zona istorică a țării, care se poate lăuda cu una dintre cele mai însemnate evoluții ale culturii populare, realitățile social-economice, cât și religioase din acest spațiu influențând crearea unei omogenități etnografice, cu tradiții, meșteșuguri și superstiții specifice.
Localitatea Bechet, aflată în sudul-estul județului Dolj, în proximitatea Dunării, cunoaște o dezvoltare economică timpurie, datorată importantelor filoane de sare din apropiere. Acest mineral avea căutare nu numai pentru numeroasele pescării de pe linia Dunării, ci și în afara țării, Bechetul fiind punctul de trecere spre Balcani. Pădurea Zaval, cât și alte mozaicuri de păduri formate de-a lungul râurilor ce străbat sudul județului Dolj, care includ suprafețe generoase acoperite cu plopi, au constituit o atracție și pentru rudarii cu bordeie construite pe malurile Jiețului. Cel puțin așa înțelegem din povestirile lui Stângaciu Florea, în vârstă de 83 de ani, rudar stabilit în localitatea Bechet, pe care îl găsim în curtea gospodărie sale cioplind lemnul.
Stângaciu Florea, 83 de ani, rudar din Bechet
Până la vârsta de trei ani a locuit cu părinții săi în bordei (o locuință monocelulară, construită la suprafața solului, cu interior modest ce includea doar un pat din scânduri, acoperit cu paie sau rogojină, și o sobă pentru încălzit și gătit), pentru ca apoi să se mute în vatra satului, unde părinții săi au cumpărat teren și și-au construit casa. „Tatăl meu a cumpărat patru hectare de teren și a fost primul de aici care s-a așezat între români. Ulterior, tot ce am a agonisit de pe urma cioplirii lemnului, dar și a serviciului (am lucrat ca paznic la pădure) a fost investit în pământ, astăzi ajungând să dețin 13 ha de teren, pe care îl am dat în arendă.“
Uneltele folosite la modelarea lemnului
Meserie a învățat de la tatăl său, la vârsta de 13 ani putând deja să modeleze singur o lingură sau un scaun. Mai târziu, când a căpătat dexteritate, dar și mai multă putere, a început să lucreze și obiecte mai mari, ca de pildă albii, postăvi sau troace pentru mâncarea animalelor. Lucrează în lemn de plop, de salcie, înainte și în lemn de jugastru sau tei, mai ales pentru cioplirea lingurilor. Lemnul se lucrează mai bine când este verde. Dacă lemnul pregătit pentru finisarea lingurii este uscat, se bagă mai întâi la fiert și abia apoi se cizelează. Ne mărturisește că acum lucrează doar linguri și scaune, materialul pentru modelarea albiilor fiind greu de găsit, iar produsul rar căutat. Deși, astăzi nu se mai poate trăi din această meserie, mai lucrează linguri, iar soția sa fuse la strung, pe care le vând în proximitatea locuinței lor. De mult, mergea cu produsele lucrate, care erau transportate cu carul cu boi, la târgurile din Alexandria, Roșiorii de Vede sau Craiova. Unelte precum tesla, burghiul, barda, folosite pentru modelarea lemnului, au fost făcute la fierarul satului, Cuțitaru Gheorghe, cu care, de altfel, am stat și noi de vorbă. Strungul pentru fuse era făcut de bărbat, acesta cioplind și forma brută a fusului, iar femeia le strujea, adică le finisa, după care le „înfrumuseța“ cu linii circulare, culorile folosite (bleu și roșu) fiind obținute din hurmuz măcinat și amestecat cu apă.
Stângaciu Florea nu are școală. Povestește, zâmbind, cum se ascundea în podul casei atunci când profesorul venea după el acasă. Are însă convingerea că și cei fără carte, dacă muncesc, pot face lucruri bune în viață. Este spiritul în care și-a crescut și cei patru băieți, chiar dacă niciunul nu a urmat meseria bătrânului rudar.
Nici în localitatea Ostroveni lucrurile nu cunosc o perspectivă mai bună atunci când vorbim despre meșteșugurile etnicilor romi. Mai mult, slaba calificare profesională raportată la necesitățile economiei actuale, îngrădește accesul romilor pe piața muncii, determinând accentuarea prejudecăților privind inadaptarea socială a acestora. Dacă vorbim însă de trecut, meșteșugarii romi reprezentau o verigă importantă în sfera producției lumii rurale, fierarii și căldărarii, de pildă, având o contribuție hotărâtoare pentru buna funcționare a unor sectoare vitale, precum agricultura, transporturile și văsăritul. Printre artizanii acestor meșteșuguri se află Mihai Stănescu și Mihai Nelu, romi căldărari din Ostroveni, care mai modelează metalul, mediul rural favorizându-le încă desfășurarea unei atare activități, chiar dacă numai ocazional. Perseverența romilor căldărari în păstrarea acestui tradițional meșteșug, poate fi pusă pe seama conservatorismului acestui neam de romi.
Mihai Stănescu și Mihai Nelu, romi căldărari din Ostroveni
Cei doi cetățeni de etnie romă, cu care am stat de vorbă, își amintesc volumul mare de muncă în acest domeniu, cu mulți ani în urmă, când lucrau zi lumină, produsele fiind vândute ambulant, carul și cortul reprezentând mijloacele neapărat trebuincioase în viața căldărarului.
„Am început să lucrăm pe la vârsta de 14 ani, pentru început făcând fărașe din tablă pentru școală“. Mihai Nelu a urmat școala șase ani, iar Mihai Stănescu doar patru ani. Modul de viață nomad sau seminomad, apoi nevoia de a contribui prin muncă la asigurarea existenței materiale a familiei, sunt cauzele care au determinat abandonarea timpurie a școlii și orientarea către învățarea meseriei părinților lor, părinți care, așa cu aflăm de la interlocutori, s-au stabilit în Dăbuleni venind de la Bug.
Tot la vârste fragede s-au și căsătorit, Mihai Nelu, de pildă, având 14 ani, iar soția sa 12 ani. Desigur, nici acesta nu a fost scutit de obligația ancestrală de a plăti pentru mireasă, bucuria mariajului costându-l 120 milioane lei. Fata primea de la părinți un cort, o căruță și un catâr. Din acest moment trebuia să modeleze vase singur, pentru întreținerea familiei, ucenicia sa la casa părintească terminându-se.
Familia Nelu, comuna Ostroveni
Își confecționau foale din piele de capră și modelau vase mari din foi de tablă sau cupru pentru mâncare, săpun de casă sau distilarea țuicii. Multe lucruri s-au schimbat în prezent. Copiii urmează școala până la nivelul învățământului preuniversitar, existând și cazuri în care sunt urmate și cursurile universitare, astfel că nu au mai avut chemare către deprinderea meșteșugurilor tradiționale. Nu au fost însă îndepărtate definitiv toate barierele cutumiare, romii căldărari făcând parte dintr-un neam ancorat încă în tradiție. Fetele se mărită, în continuare, la vârste fragede, purtând bani de argint cu Carol I în cozi, ținutele specifice ale romilor căldărari ies încă în evidență, iar conceptul familiei cu mulți copii nu a fost înlăturat definitiv.
