Este unul dintre puținii meșteri căldărari ce mai practică acest meșteșug. Realizează cazane, alambicuri pentru băuturi alcoolice, găleți, diverse alte recipiente din aluminiu, cupru, alamă, inox. Lucrează încă de la vârsta de 10 ani, tainele acestei ocupații învățându-le de la tatăl său. În trecut străbătea, împreună cu alte familii, zone din țară pentru practicarea meșteșugului; plecau primăvara, revenind toamna. Se grupau 8 – 10 familii, plecând cu caii, catârii și căruțele pentru a-și căuta de lucru; mergeau în diverse zone ale țării, în special în zone pomicole unde cererea era mai mare. Locuiau în corturi, plăteau mici taxe (chiar și pentru locul de păscut al cailor) la primărie și practicau legal acest meșteșug. Erau conduși de către un șef, un ”bulibașă”, după cum spune domnul Stănescu, care se ocupa de aceste formalități. Materialele le cumpărau din zonele în care ajungeau și tot acolo realizau sau reparau recipientele respective. În deplasările sale, meșterul Stănescu Ion a ajuns în comune și sate din județele Brăila, Vrancea, Buzău (aici avea mult de lucru, fiind zonă cu numeroși pomi fructiferi), Bistrița Năsăud și chiar Maramureș, acestea fiind numai o parte dintre regiunile străbătute de dânsul în peregrinările sale. Banii câștigați erau investiți de către căldărari în aur; cumpărau monede din aur. A trecut și prin perioade nefaste, precum cea în care statul le-a confiscat agoniseala (aurul) sau cea în care a fost nevoit să execute 5 luni de izolare în penitenciar (la Deva, în perioada 20.12.1983 – 20.05.1984) din cauză că nu avea loc de muncă. Totuși a fost și angajat al statului, circa 14 ani, la ”Direcția Agricolă” (cazangerie) ca șef de echipă; chiar și în asemenea condiții, domnul Stănescu nu beneficiază astăzi de o pensie, după cum ar fi fost normal, recunoscând însă că acest fapt se datorează propriei neglijențe. Astăzi numai dânsul este singurul meșter căldărar din Vlașca ce mai lucrează vase metalice, chiar dacă se apropie de vârsta de 70 ani (spune că încă mai are comenzi); asemenea lucrări mai face și fratele său mai mic dar acesta locuiește într-o altă localitate. Referitor la confesiunea sa religioasă facem precizarea că și dânsul și soția sa, Mia, sunt penticostali din urmă cu vreo 6 ani, hotărârea fiind luată datorită problemelor de sănătate suferite de către doamna Stănescu. Proprii copii nu i-au avut dar au înfiat un băiat (român) de la vârsta de un an și jumătate; de asemenea, au înfiat și o fată (rom) pe când aceasta avea vârsta de o săptămână. Nici unul dintre cei doi nu a dorit să urmeze meșteșugul tatălui lor. Locuiește în Vlașca de 50 de ani, înainte locuind cu părinții la Ciochina.
