loader image
contact@romanorinterferences.ro
Șos. Kiseleff nr. 28-30 Bucharest, Romania
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Back to all Post

Meșterul fierar Dumitru Maltezu din Murfatlar

Echipa de cercetare din cadrul proiectului Rom(a)Nor Interferences l-a cunoscut în satul Viișoara pe fierarul rom Maltezu Dumitru. Acesta a avut amabilitatea de a destăinui câteva aspecte din trecutul și prezentul său, referitoare atât la meșteșugul practicat cât și la familie.

Domnul Maltezu Dumitru provine dintr-o familie de romi, originară din satul General Scărișoreanu (în trecut Enghez – în turcă Engez), aparținător astăzi comunei Amzacea.

Ca și în alte cazuri, istoria familiei Maltezu a trecut și prin perioade nefaste; astfel în perioada 1940-1943 părinții domnului Maltezu Dumitru au fost deportați în Transnistria, unde, de altfel, este născut unul dintre frații săi. A doua jumătate a secolului al XX-lea găsește familia Maltezu în centrul satului Viișoara, în ”casa bătrânească”, după cum o numește domnul Maltezu. Această locuință avea și un atelier de fierărie, unde activa tatăl fierarului și unde romul fierar D. Maltezu a luat primele ”lecții” de la tatăl său; la vârsta de 7 ani ”trăgea” la foale, ajutându-și tatăl. La acea vreme familia Maltezu era formată din părinții fierarului plus patru copii, toți băieți: domnul D. Maltezu plus cei trei frați ai săi. Bunicul, tatăl și trei dintre cei patru frați s-au ocupat de meșteșugul fierăritului.

Tatăl său avea numeroase comenzi de fierărie și de potcovit, chiar dacă lucra și în cadrul C.A.P.-ului ca angajat, tot la fierărie; la acea fierărie lucrau 5 fierari dintre care patru erau romi (tatăl său, fratele, un unchi – văr cu tatăl, un alt sătean). Singurul român fierar învățase meșteșugul tot de la romi; turcii romi nu au fost fierari având alte ”specialități”, unii dintre ei făcând jgheaburi și burlane din tablă.

Părintele fierarului făcea diverse: topoare, seceri, cazmale, pluguri, boroane, căruțe, roți pentru care și căruțe (partea metalică), sănii pentru iarnă și evident, potcoave pentru cai, boi și chiar măgari; la o sanie pentru iarnă lucra cam o săptămână iar la o căruță aproape două. Săniile și căruțele le lucra la comandă, conform modelului solicitat de către client. Uneori lucra chiar și componentele din lemn ale mijloacelor de transport.

Apelau la serviciile tatălui său aproape toți sătenii români, turci, romi, tătari din localitate și din alte localități. La acea vreme fierarul era un om indispensabil, respectat și bine văzut în comunitate.

Sculele folosite erau cele binecunoscute: ciocane mai mari și mai mici, baros, clești, dălți, dornuri, nicovală, foi (foale).

Fierarul din Viișoara, Maltezu Dumitru (n.1950), locuiește din anul 2000 într-o casă, construită de către dânsul, aflată pe un teren primit de la o mătușă; casa cea veche din centrul satului a vândut-o după renovare. Este căsătorit cu doamna Rubeaua Maltezu (65 ani), o romă bulgăroaică, având împreună 4 copii (doi băieți și două fete) de la care au rezultat 7 nepoți; copiii nu au dorit să urmeze meșteșugul tatălui, chiar dacă unul dintre băieți își mai ajută uneori tatăl, având locuința în imediata vecinătate a gospodăriei părintești.

Fierarul Maltezu Dumitru

D-na Maltezu Rubeaua, prezentând locuința

Fratele său Nicolae (n. 1943) a lucrat mulți ani la I.M.U.M. (Întreprinderea Metalurgică de Utilaje Medgidia) iar fratele cel mai mare (1936–2008) a lucrat o perioadă îndelungată la fierăria C.A.P.-ului și în particular ca fierar – potcovar. Domnul Dumitru Maltezu și un alt frate al său au fost angajați șoferi la companii de stat. Fierarul din Viișoara a lucrat ca șofer timp de 35 de ani apoi, în anul 2010, a ieșit la pensie. Înainte de vârsta de 25 de ani a lucrat fierărie, apoi, din 1975 până în anul 2005, ca șofer la o întreprindere (firmă) ce se ocupa de irigații iar ultimii 5 ani a avut aceeași ocupație (șofer) la cărămidăria din Cobadin; cărămidăria a aparținut inițial statului, ulterior unui proprietar din București (cam 7-8 ani), care o cumpărase, iar în perioada lucrată de domnul Maltezu aparținea unui turc din Istanbul, noul proprietar (lucrau acolo peste 300 de persoane).

În perioada lucrată ca șofer, domnul Maltezu mai făcea uneori lucrări de fierărie în particular, ulterior, din 2010 (după pensionare), continuând meșteșugul fierăritului și potcovitului în propria gospodărie prevăzută cu atelier.

Astăzi romul Maltezu Dumitru este singurul fierar din comună; până în urmă cu câțiva ani mai exista un fierar, tătar, în Cobadin dar acesta, odată cu înaintarea în vârstă, a întrerupt activitatea.

 

Maltezu Dumitru – meșteșugarul

Atelierul de fierărie al meșteșugarului rom din Viișoara se află în interiorul propriei gospodării; nu are dimensiuni impresionante, circa 3m/3m, dar suficient pentru a-și practica îndeletnicirea din anul 2000 până în prezent. În ajutorul muncii sale, domnul Maltezu și-a făcut lângă atelier și un jug pentru potcovit caii (”stănoagă” îl numește).

D. Maltezu în fața propriului atelier 

”Stănoaga” fierarului

Fierăria meșterului, o construcție din lemn, este dotată cu toate cele necesare: forjă, foale din piele de vită (rămase de la fratele cel mare dar utilizate atât de tatăl cât și de bunicul său), nicovală; acestor ”mijloace fixe” li se adaugă tot felul de scule folosite de fierar: dornuri, baros, clești, burghie, diverse ciocane, dălți, cuțitoaie pentru curățat copita calului, rașpel și altele. Deține și câteva scule și pentru prelucrarea lemnului (cuțitoaie, rindea), rămase de la tatăl său, dar pe care nu le mai utilizează. Sporadic mai lucrează și lemn, în special când este nevoit să pună cozi la unele unelte. Dacă are solicitări realizează unelte din fier cum ar fi topoarele sau sapele. În cazul toporului, explica domnul Maltezu, este fierul introdus în foc, apoi ”întins”, ulterior călit, apoi ascuțit.

 

Dl. Maltezu referindu-se la realizarea uneltelor din fier 

Fierarul din Viișoara, acționând foalele

 

Pentru foc domnul Maltezu întrebuințează cocs: după ”folosirea lui la centrală”, zice dânsul, îl ia fierarul și îl utilizează; are mai puține gaze toxice. În trecut se folosea cărbune de piatră; se cumpăra de la stat și era mai bun, nefiind toxic, completează fierarul. Călirea se face în apă sau ulei ars. Cea de calitate bună se realizează în ulei ars; călirea perfectă generează o culoare albăstruie și o numește ”gușă de porumbel”. Uneltele făurite din fier striat nu se mai călesc. În cazul topoarelor din fontă (aliaj), cărora le face coada din lemn, nu li se mai aplică procesul de introducere în foc, apoi călire, deoarece, spune fierarul, din cauza conținutului de carbon, băgat în foc crapă.

În cazul lucrărilor mai mari și mai urgente, căruțe sau chiar garduri, se asocia cu unul sau doi fierari pentru finalizarea la timp a lucrării: de exemplu o căruță la care lucrau doi fierari se finaliza în aproape două săptămâni; se lucra la elementele metalice ale căruței, toate realizate cu materialul clientului. În privința roților, domnul Maltezu a prins și vremurile în care acestea erau realizate din lemn (cu șină metalică), dar mai recent se folosesc cele din cauciuc (ca și la mijloacele de transport auto).

Gama produselor metalice făurite de către fierarul rom Dumitru Maltezu, este relativ diversă dar, atât în trecut cât și în prezent, cele mai multe solicitări sunt cele de realizare a potcoavelor și de potcovire a cailor.

 

Potcovarul Dumitru Maltezu – tehnica de lucru

Poate surprinzător, chiar și în ultimii ani domnul Maltezu a lucrat destul de frecvent la potcovirea cailor; spune că numai în Viișoara se mai găsesc în jur de 15 cai, dar și din alte localități are solicitări în această privință. Romul fierar și potcovar Dumitru Maltezu a avut amabilitatea de a descrie succint procesul de potcovire a unui cal.

De obicei, fierarul are deja potcoavele făurite din timp. Prima operație pe care o face este priponirea (legarea) calului la ”stănoagă” (un cadru din lemn aflat în apropierea atelierului). Domnul Maltezu, aproape întotdeauna, își dă seama de mărimea copitei, precizează dânsul, dar potcoava o suprapune pe copita calului (după ce potcoava cea veche și deteriorată este îndepărtată) pentru verificarea măsurii. În continuare fierarul curăță copita și ”rândunica” piciorului, în timp ce proprietarul animalului îl ține; ”rândunica”, numită și furcuță sau maia, este o bucată de corn de forma unui unghi cu vârful înainte, mai moale și flexibilă, precum cauciucul, care se află în interiorul copitei având rolul de a amortiza șocurile la călcătura (mersul) calului.

Potcovarul D-tru Maltezu prezentând câteva unelte / dreapta: potcoave realizate în atelier

Există două moduri de a fixa potcoavele calului: dacă proprietarul dorește potcoave ”calde”, potcoava se înroșește la foc, apoi se aplică pe copită formând un locaș de forma respectivă, iar dacă stăpânul optează pentru potcoave ”reci” atunci potcovarul i le fixează fără a le înroși la foc (crude); dacă se aplică a doua variantă, potcoava trebuie ”lustruită” (pilită) temeinic pentru a se așeza corespunzător dar rezistă mai puțin în comparație cu cea înroșită la foc (depinde totuși de frecvența de folosire a calului).

După aplicarea potcoavei ”calde” pe copită, se îndepărtează și se pune la răcit, apoi se curăță respectându-se locașul format de potcoava încinsă. Următoarea operație, după răcirea potcoavei și curățarea copitei, este fixarea potcoavei (se bat caielele), apoi se fac ”finisările”: se elimină surplusul (cu cleștele și rașpelul) din preajma potcoavei. Ultimul cal potcovit, în urmă cu două săptămâni, a fost cel al unei persoane (fost cioban din sat) din Casicea – comuna Amzacea. Prețul solicitat de către domnul D. Maltezu, pentru potcovirea completă a unui cal este de 80 de lei.

Dacă un cal are copitele tari (uscate) și nu se pot lucra satisfăcător, folosindu-se cuțitoaia pentru curățat copite, se utilizează potcoavele încinse la foc (înroșite); de obicei, caii ce depășesc 10-11 ani au copitele mai tari dar în cazul în care sunt mai moi se lucrează cu ajutorul cuțitoaiei. Un cal cu copitele tari, precizează domnul Maltezu, poate merge și un an fără potcoave, dacă nu este folosit foarte des. O altă precizare este aceea pe care o face același rom fierar, referitoare la unealta numită rașpel: ultimii ani această sculă se înlocuiește uneori cu alta electrică numită flex (polizor unghiular); înlocuirea are scopul de a ușura munca potcovarului, dar nu se poate folosi în toate situațiile deoarece caii mai tineri se sperie, pe când cei mai vârstnici sunt obișnuiți cu zgomotele.

Ca timp de lucru îi ia vreo 30-40 de minute fiecare copită, dar, adaugă domnul D-tru Maltezu, depinde și de copită: la caii potcoviți mai des durează mai puțin, la cei rar potcoviți e mai mult de lucru. Recomandarea este de a potcovi animalul la un interval de timp de circa trei luni (potcoavele din față se uzează mai repede) în cazul folosirii acestuia zi de zi. Sunt situații în care, din cauza neglijenței stăpânului, cabalina nu este potcovită un an sau chiar mai mult, astfel durata potcovirii crește; domnul Maltezu s-a confruntat de curând cu un asemenea caz, potcovirea calului ajungând la 6 ore.

În privința materialelor folosite pentru realizarea potcoavelor, romul fierar spune că utilizează potcovița (șină subțire din fier); aceasta o cumpără de la magazinele specializate, la lungimea de 6 metri (20mm x 8mm), apoi o taie la fața locului în bucăți mai mici pentru a o putea transporta. Foarte rar, când nu dispune de un asemenea material, fierarul obține potcoavele din șină de roată de căruță din propria rezervă. Caielele, de câteva tipuri, le cumpără din târg, de la cetățeni basarabeni, cu prețul de 100 lei cutia ce conține 250 bucăți.

În activitatea sa de potcovar, domnul Maltezu era uneori ajutat și de soția sa, doamna Rubeaua Maltezu (zisă Jenica) dar, din cauza unor probleme de sănătate, aceasta nu se mai poate implica.

Duminica nu lucrează, spune domnul Maltezu (ortodox de confesiune), iar dacă există vreo urgență, după o intervenție minimă, amână treaba pentru luni sau marți.

Aspecte de la finalul interviului avut cu fierarul din Viișoara

Copyright © 2022 | Toate drepturile rezervate. ROM a NOR Interferences