La intrarea în gospodăria meșterului rudar Ion Turbatu din Clinciu suntem întâmpinați de lătratul unui câine legat de un lanț. La o oarecare distanță sunt ”parcate” două mijloace de transport, două căruțe vechi, pe care meșterul le folosește atât la aducerea materiei prime de la pădure cât și la transportul produselor finite pentru comercializare; lângă una dintre ele o capră și un ied par a fi agenți de pază. Alte câteva obiecte, găleți, un lighean, o roabă și un ceaun pus pe pirostrii completează aspectul. În fața casei este improvizat un mic atelier de prelucrare a lemnului și tot acolo se găsesc câțiva butuci, unii dintre ei spintecați, tocmai buni de prelucrat. În fața casei, așezate pe o laviță, câteva dintre produsele realizate de meșter: vreo 20 – 30 de linguri mai mari și mai mici plus o spatulă.
Meșterul rudar Turbatu Ion și câteva dintre produsele sale
Meșteșugul prelucrării lemnului l-a învățat de la tatăl său și îl practică de la vârsta de 14 ani. Au fost 8 frați la părinți (5 băieți și 3 fete) iar tatăl său a practicat meșteșugul până la final, după cum va face și domnul Turbatu, conform propriei sale destăinuiri. Copiii dânsului nu se ocupă cu prelucrarea lemnului, nu au dorit să învețe acest meșteșug.
Meșterul rom rudar a avut amabilitatea de a face o demonstrație a îndeletnicirii sale, realizând două dintre cele mai uzuale produse ale sale: o lingură și un scăunel cu trei picioare. Sculele folosite au fost: barda, tesla curbată, cuțitul, scoaba, sfredelul (burghiul); pe vremuri aceste unelte erau realizate de către fierarii din localitate dar astăzi aceștia nu mai există. Scoaba, zice meșterul Turbatu, o are de vreo 60 de ani.
Domnul Turbatu Ion realizează obiecte de uz casnic și gospodăresc din lemn de plop alb și din lemn de salcie; preferă plopul alb, deoarece ”se lucrează mai bine” spre deosebire de salcie care este ”mai vânjoasă”; foarte rar folosește și lemnul de tei. Butucii (30 – 40 cm lungime) de prelucrat se lasă o perioadă în curte, la uscat, apoi se porționează (în lungul fibrei) rezultând bucăți mai mici, tocmai bune de cioplit; în cazul scaunelor bucățile sunt mai late.
Tehnica de lucru
Pentru realizarea unei linguri de dimensiuni obișnuite meșterul Turbatu apelează la câteva operații. La început folosește barda, unealtă cu ajutorul căreia cioplește bucata de lemn aducând-o la o formă de lingură stilizată, după care, cu ajutorul teslei curbate, îi cioplește găvanul, adâncindu-l. Urmează utilizarea cuțitului, sculă cu ajutorul căreia subțiază coada lingurii, o finisează aducând-o la forma și la grosimea normală a unei cozi de lingură; finisează, de asemenea, și porțiunea dintre coadă și găvan după care urmează buza găvanului.
De obicei, după această operație, mai lasă obiectul pentru uscare… ”să se mai tragă apa din el”, după exprimarea meșterului; de această dată prelucrarea a continuat.
Stânga: meșterul Turbatu lucrând un scaun cu trei picioare
Dreapta: unelte utilizate de meșterul rudar
Tot cu ajutorul cuțitului a finisat și partea din dos a aceluiași găvan; cu aceeași sculă meșterul rudar cioplește o mică adâncitură în diagonală pe fața cozii, la vreo 3 cm de găvan, flancată la capete de alte două mici scobituri situate chiar pe muchiile cozii, un fel de motiv ornamental. Ultima sculă utilizată de către meșterul rudar este scoaba în formă de semilună, cu una dintre muchii foarte tăioasă; cu ajutorul ei domnul Turbatu face ultima finisare: interiorul găvanului oval al lingurii. Realizarea lingurii a durat 13 minute.
După această demonstrație meșteșugită, domnul Turbatu s-a apucat de realizarea unui scaun (taburet) cu trei picioare. A luat o ”felie” de butuc, dreptunghiulară și groasă de 3 – 4 cm (un blat); prima unealtă folosită a fost barda, apoi toporul și din nou barda; cu ajutorul acestor două scule a eliminat surplusul de esență lemnoasă de pe fața și dosul blatului și a subțiat (în special cu toporul) cele patru laturi ale obiectului. Colțurile sunt rotunjite cu barda iar suprafața inferioară ușor rotunjită cu aceeași unealtă. Tot barda este folosită la finisarea suprafeței superioare a blatului. După finisarea obiectului intră în rol un sfredel, relativ gros, scos dintr-un tioc de lemn; este puțin ascuțit, de către meșter, cu o pilă. Blatul este pus pe sol cu partea ușor rotunjită deasupra după care rudarul îi face trei găuri rotunde cu burghiul respectiv, învârtindu-l și apăsând în același timp. După finalizarea găurilor, cu ajutorul toporului, despică un butuc (longitudinal) în câteva bucăți ce urmează a fi prelucrate în vederea obținerii celor trei picioare ale scaunului. Cu barda realizează cele trei picioare, apoi cu un cuțit le finisează. Ia din nou blatul cu găurile pentru picioare deja făcute, apoi cu tesla curbată mai scoate puțin material din grosimea blatului de pe suprafața nerotunjită, în dreptul găurilor obținute. Înainte de introducerea picioarelor în găuri acestea sunt supuse finisării finale. Cu ajutorul câtorva lovituri de bardă (cu partea netăioasă), fiecare dintre cele trei picioare este introdus în orificiul rotund din blat. Cu tesla rotunjită nivelează și finisează pentru ultima dată suprafața superioară a blatului; scaunul a fost gata în 35 de minute. De menționat este faptul că precizia loviturilor sale, cu barda sau toporul, este remarcabilă, mai ales în condițiile în care meșterul nu utilizează ochelari de vedere.
Alte aspecte din viața meșterului rudar Turbatu Ion
Întrebat dacă astăzi se poate trăi dintr-un asemenea meșteșug, meșterul spune că se poate dar trebuie să parcurgi drumuri lungi în vederea comercializării produselor. Pe vremuri mergea cu
