Pe malul stâng al râului Vedea, în partea de sud a județului Teleorman, se află comuna Conțești. Aici, din cei circa 1900 de locuitori recenzați recent, doar 200 s-au declarat de etnie romă. Prin intermediul autorităților locale, de la care aflăm și unele aspecte privind incluziunea socială a romilor din această localitate, ajungem să îl cunoaștem pe meșterul spoitor Sali Mircea, în vârstă de 66 de ani. La fel ca mulți dintre cei care, căpătând o experiență îndelungată de viață, nu le displace să-și povestească trecutul, și Sali Mircea acceptă să ne poarte în lumea spoitorilor de altădată, lume din care el însuși a făcut parte și pe care, nu de puține ori, o regretă, în ciuda vremurilor grele trăite.
Cu mult timp în urmă romii spoitori se deplasau cu căruțele cu coviltir în grupuri de patru până la șapte familii, mergând din comună în comună, unde rămâneau atâta timp cât aveau de lucru. Dormeau în căruțe sau în corturile amenajate ad-hoc. Această deplasare seminomadă se desfășura din primăvara până toamna, când reveneau la locurile de baștină pentru iernat. Prin deceniul șase al secolului XX, bulibașa care conducea grupul din care făcea parte și Sali Mircea, le-a cerut familiilor de romi să se așeze într-un loc, pentru a-și crește copiii într-un mediu normal, cu școli și unități sanitare. Stabilindu-se în satul Conțești, au primit locuri de casă de la primărie, pe care au început să-și construiască mici gospodării, cu case din zidărie de pământ bătut în cofraje și învelitoare din stuf.
Meșterul spoitor Sali Mircea
Atât în timpul deplasărilor dintr-un loc în altul, cât și după sedentarizare, femeia era cea care mergea în sat, strigând „Căldări spoim!“, pentru a colecta vasele ce urmau a fi aduse acasă (sau la cort) la lucrat. Repararea și spoirea vaselor le asigura traiul zilnic, în schimbul muncii lor obținând bani, dar mai ales alimente – făină, porumb, păsări, brânză ș.a.
Familie de romi spoitori, din com. Conțești, jud. Teleorman
(Sali Mircea, alături de soția sa)
Aprovizionarea pentru iarnă era asigurată, așa cum ne mărturisește Sali Mircea, dar și fiul său, Marian, în două momente ale anului: de Crăciun și de Anul Nou. În perioada acestor sărbători cererea era foarte mare, vasele pentru fiert carnea de porc, alambicurile și tuciurile având nevoie de reparații și pregătiri pentru bucătăria tradițională. Apropierea sărbătorilor de Paști constituia un alt moment important pentru obținerea celor necesare traiului, cererea pentru spoirea vaselor fiind, de asemenea, foarte mare.
Materialele folosite la repararea vaselor erau apa tare (acid azotic), cositorul și țipirigul (clorură de amoniu), iar sculele aflat în inventarul spoitorului sunt cleștii cu vârfuri drepte sau rotunde, ciocanul, nicovala, foalele pentru ațâțarea focului și dornul pentru găurit. Metoda de lucru era simplă, dar presupunea îndemânare: într-o groapă de formă circulară se ardeau câteva lemne, iar pe jarul rezultat se punea vasul la încins, după ce în prealabil fusese bine curățat, pentru a i se identifica mai rar fisurile. Femeile erau cele care curățau vasele înainte de a fi spoite. În neamul spoitorilor existau cutume care puneau femeia pe o treaptă inferioară bărbatului. Menționăm câteva dintre obligațiile femeii, care îi oglindesc statutul în cadrul familiei: nu aveau voie să se descopere în fața socrilor; nu trebuia să se întoarcă cu spatele la ei, nici măcar în timpul lucrului prin curte sau în casă, iar trecerea prin fața acestora era aspru sancționată; femeia spăla picioarele soțului și socrului, seara, înainte de a se merge la culcare ș.a. De diluarea și chiar dispariția aceste obiceiuri se leagă și regretele dlui Sali Mircea, respectate cu strictețe de părinții săi și de el însuși, dar puse la îndoială de copiii săi.
Sali Marian, fiul lui Sali Mircea
Este o „confruntare“ între generații, o evoluție în spiritul unei egalități în cadrul familiei, pe care Marian, fiul său, o promovează, și pe care, tatăl său o acceptă ca pe o consecință a unei lumi văzute prin ochii celor care au învățat mai mult, au călătorit mai mult și care înțeleg altfel progresul social. Căsătoriile mixte (între români și romi sau între romi provenind din neamuri diferite), interacțiunile îndelungate cu românii, încă din copilărie, în timpul liber sau la școală, conștientizarea riscurilor la care se expun din cauza toxicității substanțelor chimice folosite în acest meșteșug, cât și libertatea circulației au determinat o lipsă de interes pentru noile generații de romi față de această meserie. Sali Marian, fiul cel mare al lui Sali Mircea, lucrează în străinătate revenind acasă, la părinți, ori de câte ori îi permite timpul și jobul. Cizelat din toate punctele de vedere, Sali Marian spune că nu își va crește copiii sub niciun motiv în spiritul tradiționalist, care făcea dintr-o tânără de 18 ani, de pildă, o fată bătrână, dacă nu se căsătorea la 12-13 ani. Nu renunță însă la mâncarea din vremea copilăriei sale, când mama sa gătea cea mai bună ciorbă de fasole sau de legume și cocea cea mai gustoasă pâine pe o groapă în mijlocul curții.