Dezvoltarea și diversificarea materialelor de construcții moderne au dus la dispariția unui meșteșug intens practicat de comunitatea romă din zona de nord a județului Olt: cărămidăritul.
În satul Petculești din comuna Grădinari l-am întâlnit pe meșterul cărămidar Iorgu Constantin de 72 de ani. El a învățat la vârsta de 12 ani arta meșteșugului de la părinți, care se ocupau cu aceeași îndeletnicire. Ultima dată când a făcut cărămidă mare (de construcții) a fost în anul 1987.
După 1990, meșterii cărămidari din sat s-au împuținat și s-au axat mai mult pe producerea cărămizii de sobă și mai puțin pe cea de construcții.
Întreg procesul de producere a cărămizilor este unul costisitor și de durată, una dintre cele mai importante probleme în calea practicării acestui meșteșug fiind accesul la materia primă (pământ lutos, apă, nisip).
Fabricarea cărămizilor are un caracter sezonier fiind condiționată în principal de vreme. Perioada optimă de lucru este între lunile mai și septembrie, când vremea este caldă.


Meșterul cărămidar Iorgu Constantin (72 de ani) din satul Petculești, com. Grădinari
Meșterul cărămidar Iorgu Constantin ne-a explicat principalele etape în confecționarea cărămizilor de construcții:
- Se face un tipar din lemn cu două lăcașuri pentru cărămizi cu dimensiunile de 25 cm lungime, 12 cm lățime și 7 cm grosime;
- Se curăță și se îndreaptă suprafața (aria) unde se va lăsa cărămida la uscat;
- Se aduce nisipul și se depozitează într-un loc curat;
- Se aduce pământul lutos si se udă cu apă. După ce se „dospește”, se ia cu sapa și se bate până devine elastic și se face ca „aluatul de pâine”;
- Tiparul se udă apoi se trece prin nisip și se scutură;
- Pe masa de lucru se umple tiparul cu pământul pregătit, se presează, se curăță surplusul apoi cărămizile formate se răstoarnă pe arie pentru a se usca;
- Se țin la uscat câteva zile, în funcție de vreme. În acest timp întorc și pe partea cealaltă pentru o uscare uniformă;
- Cărămizile uscate se ridică de pe arie și sunt depozitate unele peste altele în formă de „banchet” (se așează una peste cealaltă pe muchea lungă în rânduri succesive, în zig-zag, pentru a nu se sparge);
- După ce s-au strâns în jur de 10000 – 13000 de bucăți se face cuptorul. Acesta se amenajează pe loc cărămida fiind aranjată una peste alta, după un anumit tipar bine stabilit, realizându-se canalele mari de tiraj (cu 10-14 guri, în funcție cantitate) precum și o serie de canale mai mici pentru distribuția uniformă a căldurii. După aranjarea cărămizilor se construiesc pereții cuptorului făcuți din rebuturi de cărămidă sau chirpici tencuiți cu lut pentru a păstra căldura înăuntru cât mai mult. Partea de sus a cuptorului se tencuiește cu lut direct pe cărămida pregătită pentru ars;
- În procesul de ardere se folosește în principal cărbune (lignit) ca și combustibil;
- Arderea durează aproximativ 24 de ore, până când începe să se ardă căptușeala exterioară din lut, apoi se oprește focul și se închid gurile cuptorului cu cărămizi.
- Cuptorul trebuie să stea 8-10 zile să se răcească treptat apoi se deschid gurile și se curăță lipitura de pământ de deasupra cuptorului pentru a se aerisi. După această etapă cărămizile sunt bune de folosit în construcții.
Majoritatea caselor din Petculești au fost construite din cărămidă făcută de meșterii locali, cu echipe de zidari din comuna învecinată, Strejești.
Meseria de cărămidar este considerată în comunitate o muncă cinstită și foarte grea ce presupune un efort fizic mare și condiții de lucru grele, în noroi și apă până la glezne. Din acest motiv mulți meșteri cărămidari nu și-au încurajat copiii să practice această meserie, preferând ca aceștia să se îndrepte către alte profesii mai „curate” și bănoase.




Case vechi de cărămidă din satul Petculești