În cadrul cercetării de teren din județul Giurgiu, am stat de vorbă și cu Elena și Ștefan Pascu (70, respectiv 74 ani), despre ocupațiile, arhitectura și obiceiurile romilor ursari din comuna Vedea, jud. Giurgiu.
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.
De vorbă cu Elena și Ștefan Pascu, ursari din Vedea, jud. Giurgiu
Ocupații
Înainte de Al Doilea Mondial, romii munceau cu ziua pe pământurile celor mai înstăriți. În perioada comunistă, au lucrat tot cu ziua, dar la fermă, echipele fiind conduse de unii dintre romii de vază din comunitate. O parte dintre femei au lucrat ca fulgari, în formă organizată (centrul se afla la Giurgiu). Mergeau cu sacul cu materiale, galoși (gumari), papuci și ofereau aceste produse în schimbul fulgilor.
Cu mici excepții, ursarii, din cauză că aveau puțin pământ și nu erau angajați cu contracte permanente, ci doar zilieri, erau mai săraci decât populația de români sau decât lăutarii din sat.
Arhitectura
Ei și-au construit case de pământ, asemănătoare cu ale românilor, dar cu încăperi mai puține (două, mai rar, trei, dintre care una era tinda; în aceeași perioadă, majoritatea caselor românilor erau cu trei sau patru încăperi) și cu materiale mai ieftine. Adesea erau acoperite cu stuf și nu erau văruite. O diferență față de români era faptul că nu aveau anexe sau aveau cel mult una – o cămară și, mai rar, un grajd. Inițial, puține gospodării erau împrejmuite.
Confesiune
Ursarii au fost ortodocși, dar o parte au trecut la cultul penticostal, mai ales în ultimii 10 ani, situație specifică sudului județului Giurgiu.
Obiceiurile vieții de familie
O diferență notabilă era în forma de organizare a nunții. Din cauza sărăciei, nunțile țineau o singură zi, spre deosebire de ale românilor, cate se desfășurau pe durata a trei zile. Darul de nuntă consta mai ales în bucate (cereale). Nu întotdeauna se cununau la biserică.
La înmormântare, ritualul era asemănător cu al românilor. Pentru tineri morți necăsătoriți se făcea brad, care se ducea cu vârful în jos și se tocmea muzică. Interlocutorii menționează un acordeonist care cânta cel mai des la aceste înmormântări. Exista un repertoriu pentru înmormântare, format din melodii triste. Cel mai probabil, acest repertoriu nu era diferit față de cel care era cântat în cazul românilor. Nu au existat diferențieri etnice în ceea ce privește locurile de înmormântare, singura organizare a acestora fiind pe familii.
Elena și Ștefan Pascu
Obiceiuri calendaristice
Două sunt obiceiuri specifice romilor ursari din localitate: Paparuda și Vasilca.
Paparuda se făcea în lunile călduroase de vară, de către fete. Ele își puneau frunze de boz, înșirate pe o ață, în jurul brăului și mergeau prin sat, mai ales pe la gospodăriile înstărite. Primeau mai ales alimente (o strachină de mălai, ouă etc. ). Elena Pascu a fost cu Paparuda, în urmă cu cca 60 de ani, dar nu-și mai amintește decât două versuri: Paparudă, rudă, / Vino de ne udă. Cei care decideau să se facă Paparudă, erau bătrânii din comunitate.
Vasilca este unul dintre obiceiurile încă vii în prezent. Se practică în seara zilei Sf Vasile, până în Revelion. În 2021 au fost mai multe grupuri de romi ursari care au mers cu Vasilca. Ștefan Pascu merge cu Vasilca de peste 50 de ani. Este foarte mândru de această performanță și ține foarte mult la păstrarea tradiției. Vasilca este pregătită de soția lui – Elena Pascu: o căpățână de porc (rât) pe o tăviță, împodobită cu o carpetă cu o fată, cu ghirlandă și mărgele. „ Este consemnat și cazul unui bărbat care, în loc de căpățâna de porc a pus un bocanc (care se asemăna cu râtul de porc) pe care l-a înfășurat, dar care a fost alungat de români deoarece nu era conform tradiției locale. Băiatul lui Ștefan Pascu se află în Italia, dar este și el atașat de această tradiție. În ultimii ani, a devenit un obicei ca tatăl să-l transmită, prin intermediul telefoniei mobile, colindul cu Vasilca, chiar în contextul sărbătorii.
Calitatea vieții
În ceea ce privește calitatea vieții, interlocutorii consideră că, deși sunt mult mai înstăriți decât atunci când erau copii sau tineri, acum sunt mai puțin fericiți. Principala cauze a acestei percepții este faptul că mulți dintre cei tineri sunt plecați la muncă în străinătate, iar copiii cresc fără părinți, de către bunici. O altă cauză este creșterea infracționalității (în special a consumului de droguri și violenței).
