Printre meșterii pe care i-ați putut întâlni la primul târg ROM(a)NOR Interferences ce s-a desfășurat în perioada 28-30 iulie 2023 la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, s-au numărat și:
CĂLDĂRAR IOVA
Iova a început să coasă alături de bunica ei. La început pentru ea, iar mai apoi pentru restul familiei. Tot ceea ce poartă acum este cusut manual de ea. Pe lângă acest frumos meșteșug, Iova își ajută soțul, pe Victor Căldărar Jr., să realizeze cazane, ibrice și diverse obiecte din alamă în atelier.
Contact: 0759.696.837


IORDAN ION
Ion provine din neamul boldenilor și se ocupă de flori de peste 45 de ani. A învățat meșteșugul de la bunici.
Contact: 0769.786.523
GEREBENES MATEI
Tot ce știe și ce este li se datorează părinților. Și bunicii au avut rolul lor pentru că datorită lor, tatăl lui Matei a învățat să prelucreze tablă și să o transforme în adevărate bijuterii „la nivel înalt”, adică acoperișurile tip pagodă. Matei a învățat acest lucru pe la 5-6 ani și de atunci își urmează tatăl peste tot.
Contact: 0753.377.293


BUREAȚĂ CRĂCIUNIȚA
Provine dintr-o familie de argintari cu o vechime de 5 generații. În prezent, și-a extins afacerea, ocupându-se și de antichități.
Contact: 0764.929.147
Proiectul predefinit ROM(a)NOR Interferences este implementat de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-Cultura.