În perioada 12-19 septembrie 2022, echipa de specialiști (conservatori/restauratori) a Muzeului însoțită de managerul Paulina Popoiu și Rareș Dina, șef secție Expoziția permanentă în aer liber. Repertoriere arhitectură vernaculară a luat parte la o primă acțiune de job-shadowing în Norvegia la muzeul Glomdal din localitatea Elverum.
Din echipă au făcut parte:
– Adriana Niță, conservator;
– Constantin Răducan, restaurator lemn;
– Costică Pavel, restaurator lemn;
– Albu Viorel, restaurator lemn și pictură pe frescă;
– Constantin Marius Marin, restaurator metal.

Pregătiri de plecare
Activitatea, parte din cadrul proiectului a avut ca obiectiv schimbul de experiență și transferul de cunoștințe în domeniul protejării moștenirii culturale europene comune. Au fost analizate aspecte legate de istoria romilor, rolul și locul romilor în societate, asemănări și deosebiri în dinamica relației romilor cu populația majoritară, precum și contribuția romilor la dezvoltarea social-istorică a celor două țări.
Printre acțiunile prestate în cadrul acestei activități, amintim:

Cercetare în muzee, discuții cu muzeografi, conservatori și restauratori locali, schimb de experiență.

Vizitarea expoziției Latjo drom de la muzeul Glomdal dedicată istoriei romilor în Norvegia.

Vizitarea sanctuarului populației minoritare Sami și a casei memoriale Daniel Mortenson din Parcul Național Engerdal.


Vizitarea mai multor muzee etnografice din zonele Elverum, Hamar, Lillehamer.

Vizitarea unei clădiri moderne de carantină, depozitare, restaurare a bunurilor culturale, aparținând grupului de muzee Anno.

Vizitarea atelierului de restaurare lemn al lui Henric Josefsson, restaurator al Muzeului Glomdal.